Posts from the ‘Promo’ Category

Invitație la încă un film

După examenul la don Onuț de joi care în mod sigur va stoarce vlaga din majoritatea dintre noi, se cade să ne delectăm după cu un film. Din punctul meu de vedere, un film excepțional. Nu, nu l-am văzut, dar subiectul filmului, altul decât drame ante şi post comuniste, este de toată admiraţia.

Joi seară, cu începere de la orele 18 fix şi cu accesul gratuit, rulează la Reduta filmul „Portretul lupătorului la tinereţe”. Este un film despre demnitate naţională şi alegerea de a rămâne liber cu orice preţ. Mai exact, despre oamenii care după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, nu au acceptat benevol noul regim comunist ci i s-au opus cu arma în mână.

Cum în zilele noastre termeni precum „liber” sau „sacrificiu” au devenit cam… banali, filmul ăsta trebuie văzut măcar pentru a ne reaminti în astfel de vremuri că sentimenul de libertate nu trebuie luat de-a gata.

Vineri seară la film

No, am ajuns la jumătatea sesiunii. Vorba cântecului „we’re half way there!” Dacă pentru sfârşitul de săptămână care se apropie vertiginos nu aveţi vreun plan de relaxare, iată o opţiune faină: o vineri seară la film în mansarda Casei Baiulescu (clădirea aceea super elegantă din Livada Poştei)

Puteţi viziona patru scurmetraje ale unei tinere regizoare în ascensiune iar la sfârşit să încingeţi şi un mic sau mare dialog cu ea. Evenimentul începe la orele 18 şi intrarea este liberă.

Workshop pe tema optimismului şi a atitudinii

Sâmbătă, 18 decembrie 2010, în librăria Okian se va ţine un workshop pe tema optimismului şi a atitudinii .
Ariel Constantinof (cel care ne va explica ce-i cu optimismul) ne spune că absolut oricine este binevenit – indiferent de vârstă, culoare, etnie sau atitudine.

Durata workshopului este de aproximativ 3 ore. (inclusiv o pauză de 15 minute)

Costul workshopului este de 20 RON. (cu care va acoperi diverse costuri: transport, printuri, ceva cu care să ne servim în pauză etc.)

Pentru mai multe detalii şi programul concret click aici:  motivonti.ro

O întâlnire de PR

În caz că sunt oameni interesaţi, o să aibă loc o întâlnire a celor de la PRIME Braşov. Da, e organizaţie studenţească. Nu, încă nu am motive să-i iau la băşcălie. Detalii despre ce şi cum despre întâlnirea asta AICI. Totuşi, dacă e să mă leg de ceva 😛 , de ce la ceai? Ce s-a întâmplat cu berea, vodka sau chiar sucul?

Oricum, pe mine PRIME mă duce mereu cu gândul la Optimus Prime. Şefu’ roboţilor din Transformers. Dacă nu ştii despre ce vorbesc înseamnă că ai avut o copilărie incompletă şi nici la capitolu’ filme nu stai prea bine.

Recenzie „Noaptea Devoratorilor de Publicitate”

Nu-s în mâna de a scrie azi, aşa că voi puncta pe puncte ceea ce este de punctat. Nota la final.

1. Stupoare încă de la sosire! În timp ce eu şi Enache ne căutam locurile scrise pe belete, am avut plăcerea de a interacţiona verbal cu un grup care, nu se ştie cum ( a se citi Cărtureştii au vândut bilete peste locuri care se vânduseră deja) aveau aceleaşi locuri pe bilet ca şi noi. Existenţa însă o diferenţă majoră: beletele noastre erau cu markeru’, ale alor cu pixu’. Dar, cu toate astea, ne-am aşezat aroganţele câteva scaune mai încolo. Desigur, am fi crezut că totul e un caz izolat, o întâmplare, dacă nu ar mai fi venit un al treilea grup cu bilele tot acolo. Şi tot cu pixu’ notate. Oricum, partea bună e că astfel am ajuns pe locuri mai centrale. Totuşi, prima abatare.

2. Programat să înceapă la orele 21, evenimentul a început cu o întârziere de vreo juma’ de oră. Asta datorită celor menţionate la punctul 1 (oameni tot mai uimiţi îşi confruntatu biletele cu marker şi pix), dar şi pentru că unii ar fi înţeles, cred, că la orele 21 îţi stingi ţigara fumată cu patos în faţa „Redutei”, îţi suni toată agenda pentru a da de veste că ce şmecher eşti tu să mergi la acest eveniment, şi abia apoi îţi introduci impresiile în sală. A doua abatare, aşadar.

3. Desigur, cea de-a treia abatare ţine de răutăcismul tipic a doi tipi care după atâtea tergiversări caută ceva de care să facă mişto. Şi i-am găsit în „persoana” firmei care organizează evenimentul: MiSA.

4. Într-un final, pentru că nu aveam cum să scăpăm fără să atragem puţină atenţie asupra noastră, sosesc şi locatarii locurilor ocupate abuziv de noi. Le explicăm situaţiunea, ne înţelegem, numa’ că un domn’ care se ocupa cu plasarea spectatorilor în sală, ne-a găsit fix pe noi să ne invite hăt în marginea rândului, de fapt, marginea sălii, să stăm pe două scaune improvizate. Era un întreg batalion de spectatori cu bilete scrise cu pixu’ înaintea noastră, dar, probabil, dintre toţi, noi aveam feţe mai de oameni înţelegători care ar fi suficient de proşti să accepte.

Am convenit cu monsieur Enache Ionuţ că la trei abateri le scădem un punct din notă. Cum în total sunt patru, nota finală este: 8,67. Sau ceva de genu’.

Şi despre lucrurile pozitve acum:

Trupa Sensor a deschis evenimentul cu o prestaţie cel puţin interesantă. Mărturisesc că nu mă încadrez în nişa lor de fani, dar, cu toate astea, prestaţia lor a meritat toate apluzele.

Reclame multe, (evideeeent), şi unele absolut ingenioase. Sau mă rog, la unele nu prea ştii unde să pui graniţa între ingeniozitate şi manipulare, da’ asta ţine de altă discuţie.

Oricum, experienţa a fost una interesantă. Personal, cel mai mult mi-a plăcut că am avut ocazia de a vedea anumite aspecte ce ţin de filmare care mă interesau în mod particular precum şi faptul că am putut râde fără rezerve.

Belet la Noaptea Devoratorilor de Publicitate

După ce ne-am construit tupeu’ pe trei pahare cu vin, am luat, împreună cu Enache, „Reduta” cu asalt pentru două belete la evenimentu’ de vinerea asta. Toate astea, deşi în urmă cu doar câteva zile „nişte băieţi” profeţeau o „vrăjeală şi mare ţeapă”. Pana mea, am dat bani şi mai mulţi pe vrăjeli şi ţepe şi mai mari. Măcar o să auzim trupa Sensor.

Altfel, domn’ vânzător de la Reduta ne-a îndemnat să ne anunţăm şi colegii de eveniment pentru că mai sunt puţine bilete. În timp ce Enache îl asigura că aşa vom face, eu mă întrebam de unde naiba a ştiut că suntem studenţi? Ce naiba ne-o fi dat de gol? Hainele? Felu’ de a vorbi? Feţele tâmpe? Toate variantele de mai sus? Sau poate că se referea la colegii noştri de serviciu. Că deh, dacă avem bani de belet, sigur nu trăim din banii lu’ tata şi mama.

Printre cerepiştii care vor mai fi vineri seara la Reduta se numără, din cunoştinţele mele, următoarele: Alexandra Erdo şi Ioana Condrea. Cică or să fie pauze de cafea lungi şi dese şi putem bârfi atunci fetelor.

Noaptea cerepiştilor Devoratori de Publicitate | Brașov 2010

Îmi spunea la începutul acestui week-end colega noastră Alexandra Erdo, că pe 12 noiembrie, adică vinerea care urmează, va avea loc la „Reduta” evenimentul „Noaptea Devoratorilor de Publicitate”.

Tot Alexandra mai spunea că ar fi fain să ne strângem o trupă ca să mergem să vedem cum stă treaba cu filmele astea de publicitate. La urma urmei, comunicatori fiind, e de datoria noastra să ne informăm pe tema în cauză. Şi ce prilej mai bun decât un eveniment care va ţine până în zori de zi? Noaptea Devoratorilor de Publicitate, ediţia a 30-a,  începe la orele 21 şi biletele, care costă 30 sau 35 de lei, se pot cumpără de la Librăria Cărtureşti (chiar în capătul străzii Mureşenilor, cum mergi spre Şchei).

Ar fi chiar fain să ne adunăm mai mulţi şi să facem o rezervare.