M-am gândit că ultimului seminar din viața noastră de viitori masteranzi sau muncitori calificaţi i se cuvin câteva rânduri.
Gata! S-a terminat! Caput! Prezenţa noastră nu va mai fi “strigată” şi noi nu ne vom mai face griji să avem “minumul” de prezenţe la seminar pentru a intra în examen sau a lua un punct în plus. Echipa “Laleaua” (Anda, Ale B, Cristina, Delia, Diana) au avut parte de un “bye-bye” cu dedicaţie printr-un apoteotic “să nu credeţi că sunteţi speciale, ci din contră”
). Aplauze pentru Mister B. !
) Altfel, mişto discursul de final al aceluiaşi Mister B. (deh, cu el a fo’ ultimu’ seminar, de asta îl menţionez aşa de des) deşi, cică, nu-şi propusese aşa ceva, dar eu cred că şi l-a pregătit intens, că doar nu era să ne lase aşa… sec. A, şi Mister B. vorba cântecului (puţin adaptat) a unei celebre soliste vocale, Tina Turner: “We’re simply the best !”. Dar asta nu înseamnă nu ne iubim coleguţii din anu’ 2 care la anu’ vor fi în papucii noştri şi că nu le dorim să fie ce-am fost noi şi chiar mai mult decât atât.
Altfel, ce să vă mai zic, my friends? V-a plăcut? Nu, staţi, nu răspundeţi acuma. Ziceţi-mi după examenu’ de la Herr Coposescu, că ştiu sigur că majoritatea staţi cu morcovu’ în partea dorsală gândindu-vă că tre’ să tociţi. Da’ nu-i bai, că nu cre’ că o să ne pice pe vreunu’.
În încheiere, vă las cu cele două clipuri de promovare a facultăţii noastre făcute de “Dream Team-urile” de la Estetică.
P.S.: sfârşitu’ nu-i aici. Nu-i aici pentru că sesiunea abia a început şi am chef să mai punem în scenă nişte acţiuni memorabile.
7 răspunsuri la “GATA !”
Anda
mai 27th, 2011 la 22:40
Iti impartasesc parerea….sfarsitul nu-i aici….sfarsitul o sa fie peste vreo cel putin 50 de ani de la terminarea facultatii…..cu dorinta sa traim cati mai multi dintre noi pana atunci….:))….suna cam dramatic….dar deocamdata mai avem de rezolvat niste momente distractive….care sa ne asigure amintirile de toate felurile…
…..Multa Bafta….
Anca G.
mai 27th, 2011 la 22:47
Ne PLACE PLACE PLACE!
Felicitari dragutilor! :* >:D<
Ce v-a spus Mister B. de noi?
mareleurs
mai 27th, 2011 la 22:52
Astea se zic în particular
) Că după aia vă luaţi nasu’ la purtare şi muriţi speranţe.
Aleb
mai 28th, 2011 la 07:58
Felicitari Razvan. Ai dat dovada inca o data de un simt publicistic foarte bine asezat, imi place articolul si da… sfarsitul nu-i aici, e la Iasi
)))) glumesc, bineinteles
dianagaftoneanu
mai 28th, 2011 la 15:31
nu-i aici, nu, nu-i aici, nu, tine minte, sfarsitul nu-i aici!
=))
Andreea
mai 28th, 2011 la 20:39
Ei da, Razva si eu te-as fi laudat, dar pentru ca te-am vazut la concurenta in clipul de promovare nu te mai laud…. doar pt. cum scrii, ci si pentru talent
)))) as ras pe burta
))))) trebuie sa recunoasca si concurenta ca le-ai adus un bonus considerabil
Mihai Burlacu
iunie 24th, 2011 la 20:44
Mister B sunt EU. Sunt curios ce ati pregatit pentru maine… si va doresc MULT succes la Iasi.